Before

damien rice

Nu scriu prea multe, ascultati melodia, 1000 de cuvinte nu fac nici cat negrul de sub unghie. Enjoy!

Colectare de kkt… partea a doua

Asa cum am promis, va tin la curent (220 sau 380, dupa preferinta) cu ce se intampla in cazul colectarii de kkt. Acum cateva zile eram la munca, evident. Si cum imi storceam eu creierii cu niste rapoarte de kkt, imi suna telefonu`: nr secret. Zic, “hai sa vezi ca e alt obsedat” (explicatie: timp de aprox o luna m-a disperat un obsedat. Nu stiu cine e, ce vrea, de unde are nr meu, dar cert este faptul ca la 3 dimineata suna, in fiecare dimineata, over and over again. De vreo cateva zile s-a oprit. Aleluia!!!) Revenind. Sa raspund, sa nu raspund, plm.

O voce usor intepata zice “Ati fost la banca, doamna?” Bai, ce plm, care banca, cine, unde, cum, cand? Brusc ma loveste: aceeasi banca la care, cica, am datorii. “Nu” zic sec. Vocea continua “Pai de ce? Au trecut mai bine de 3 luni si nu ati inapoiat banii pe care ii datorati. Sunteti constienta ca veti ajunge la departamentul juridic” Ai lasa-ma! Vai, da` ce m-am speriat. Cum? Departamentul juridic. S-a terminat, clar. Departamentul asta e un fel de bau bau, iar eu sunt uda toata Intreb si eu ca un muritor de rand “In baza a ce, voi ajunge acolo?” Duduia deja incepuse sa se isterizeze ca si data trecuta “Deci, ati semnat de primire a cardului, asta inseamna ca ati fost de acord”. Pai, da am semnat de primire, pentru un card de debit si atat, si da, am fost de acord cu el. “Deci trebuie sa platiti” concluzioneaza ea apoteotic. Ce sa platesc? Un card de debit??? Incerc sa ii explic dobitoacei ca eu am semnat pentru un card de debit, nu pentru o linie de credit, care a fost activata un an mai tarziu fara ca eu sa fi facut o cerere scrisa sau sa fi fost de acord cu clauzele contractuale, insa daca as fi vorbit cu monitorul din fata mea cred ca ar fi inteles mai mult decat ea. “Mai cauta contractul” zic, “si mai vorbim dupa, daca il gasesti, evident”. Degeaba, asta a tinut-o sus si tare cu departamentul ei juridic si cu obligatiile morale si daca a vazut ca eu la randul meu, cer un nenorocit de contract inexistent, a venit cu solutia “Deci, mergeti la banca si faceti un refuz de plata” Baaai, adica, sa ma deplasez eu in partea cealalta a orasului, sa imi fut nervii in trafic si sa stau la cozi interminabile, numai pentru ca tu esti un colector de kkt care nu are niste documente justificative si speri ca eu voi face apel la constiinta (inexistenta de altfel) si te voi ajuta sa iti atingi target-ul luna asta. Cand ruleaza filmul asta, ca merg si eu )

Au trecut 3 luni, inca una si fie o trimit pe early fie o cesioneaza Eos-ului. Sa vezi atunci distractie ) Inca mai am nervi pentru ei… so bring it on!

Pana atunci… respectele mele!

Urmari

Acum zeci de ani un om simplu a reusit sa se ridice in sfera politica si sa acapareze intreaga tara. Poporul il aclama, il aplauda si il respecta pentru orizontul sau atat de vast. Foarte putini au fost cei care au reusit sa anticipeze urmarile acestui “viitor dezastru”.Un cizmar, om care a privit lumea doar prin ochii unui sat uitat de lume si ingropat intr-o tara, pe atunci, ruinata de conflicte politico-sociale, a reusit sa isi faca o imagine falsa despre ce anume se petrecea in jurul sau. Pentru acea tara, pentru acel popor, ironic, au urmat ani grei. Au urmat persecutii, idealuri absolute, teluri batute in cuie si urmate de aplauze si de un cult al personalitatii. Foamete, criza, industrie si un popor care, din pacate, si-a pierdut pana si ultima picatura de realism, devenind astfel subiectul perfect pentru o “mare spalare de creier”. Cei care au cugetat sa se revolte au fost incarcerati si torturati, persecutati si vanati precum niste animale…

Anii au trecut iar intr-un final glorios malefica forta a fost infranta…sau cel putin asta se credea. Insa, in realitate, tenebrele ei au fost atat de adanc batute in popor, incat idealurile si modalitatea de a gandi au reusit sa ramana mult timp dupa, absorbind cat mai multa lume. Oamenii, desi au crescut in pas cu moda timpului, au ramas la fel de indobitociti ca si atunci. Acelasi plan cincinal, idealuri si fantezii despre o era apusa…astea au ramas la zeci de ani de atunci. Ne-am razvratit si am varsat sange nevinoat in ’89 pentru ce? Pentru a sustine in continuare planurile marete ale unui dictator transformat in tarana? Pentru a continua ceea ce dictatorul nu a reusit sa faca?

Am incercat, in van, sa inteleg ce anume au incercat ei sa faca, sa aduc un gram de realitate in maretele planuri si idealuri…dar nu am putut. Toate arata intr-o directie pe are eu nu o pot urma, eu si generatia de care apartin. Este un drum interzis, un drum al distrugerii si al iluziei.

Intr-un mod bizar, probabil ceva specific mie, imi trec prin minte imagini din Revenge of the Sith (stiti voi the star wars saga ), cand Padme sta in senat si asculta discursul viitorului Imparat. Spusele ei sunt urmatoarele: “Deci asa moare democratia…intr-un cor de aplauze?”

Ironic, nu? Cum raul de care tot incerci sa scapi devine parte din tine. In final astia suntem…asta daca avem o perspectiva inchisa, limitata si lipsita de lumina.

Nu m-as fi apucat sa aberez aici ca un idiot daca nu as fi dat de un om care, in imbecilitatea sa, a reusit sa trezeasca in mine astfel de ganduri. Aici veti da, dragi cititori, de un post si un sir intreg de comment-uri pe masura. Fiecare din ele cu specificul lor, insa in final ideea este una: dupa atata timp, dupa lupte peste lupte purtate de stramosii nostrii, am ajuns intr-un final la inceput. Ironic, iar, ne intoarcem mereu la inceput, acolo unde a izvorat prima oara intreaga poveste. Eu numesc toata treaba asta urmari…ramasite intunecate strecurate prin fragmente de lumina.

Ma intreb, oare cum se va sfarsi? Oare se va sfarsi asa cum zice Padme? Asa si noi vom pieri intr-un val de aplauze care vor anunta un viitor totalitar si tiran?

Aroma de toamna

Zilele au inceput sa curga precum noptile, iar orele se transforma lejer intr-un murmur ce aduce o bizara senzatie. Este o senzatie ce nu s-a mai facut simtita de ceva timp. Ultimele saptamani au trecut cat de repede, incat simteam cum fiecare secunda incetineste in sinea ei si devine o povara mult prea grea pentru umerii mei firavi. Insa vantul de toamna a adus cu el acea esenta, acea rugaciune indeplinita dupa atata amar de vreme. A sosit momentul…

Camera incapatoare, primitoare si rece vibreaza de viata din interiorul sau. Voci peste voci devin un amestec complex de zeci de sunete de vioara simultane. Fiecare cuvant, fiecare silaba si fiecare soapta se transforma rapid intr-un ansamblu complex de corzi de vioara.

Grupul micut de oameni de aduna precum zgribulitii din timpul iernii in jurul paharelor de sampanie, vin alb si amestecuri, ce aduc o aroma de toamna. De la unul la altul, precum ultima curva, este impartita foita argintie.

Trage…trage tare jupane si lasa aroma aia usturatoare sa iti inunde plamanii si sa iti arda gatlejul. Ahh…asa, acum stai relax pe marginea patului si priveste precum un prost la imaginea pe care ochii tai cred ca o vad acolo sus, undeva intre picaturile de lavabil. Culori bizare iti inunda creierul si mainile tale devin grele. Nimic nu se invarte, insa un sentiment ametitor de bun iti blocheaza orice gand. Inchide ochii si vezi e se intampla!

Aaa…nu! Nu fa asta! Nu te panica, mai rau iti faci.

Stii asta prea bine, insa nu te poti abtine si iti lasi inima sa iti bata cu putere in piept in timp ce tu privesti precum un prost la cei care te inconjoara. Muzica, muzica aia afurisita…cat de bine suna, cat de fatastica este. Romeo Fantastic? Nu! Iti vine sa razi numai cand iti aduci aminte de vorba aia…cum era ma?

Hai palalila… ceva! Nu conteaza.

Uiti repede de panica si pe intinzi in patul atat de confortabil. Inchizi ochii si lasi starea aia de rece sa te invaluie. Nu vezi, insa poti simti cum stai intins pe un strat umed de nisip, intr-o dimineata racoroasa si lasi valurile line ale marii sa te inghete de arsita soarelui. Fiecare raza de soare iti este acum un sloi pe care il poti simti pana in adancul trupului.

Vibreaza straine totul cu tine, tu esti totul!

Long and hard road!

Este greu domn’le!

Drumul catre orice, indiferent de ce anume doresti sa faci, este dificil, greu si anevoios. Cand eram mic obisnuiam sa ma uit cu balele la gura la filmele alea despre story of my life, despre cat de fabulos este sa ajungi sus, despre fetele care ajung mari muieri de afaceri, despre barbatii care ajung mari directori etc.

In realitate, cand am crescut si valul copilariei s-a topit precum o lumanare arsa la maximum, am ajuns sa vad si ce anume reflecta realitate trista: it’s a long and hard road!

Am asistat pana acum la zeci de povesti, fiecare cu specificul ei. Fata care ajunge de la chelnerita la managera, fata care sta si-si rupe coatele la munca pentru un post mai bun, baietii care stau la poalele directoarelor asteptandu-si randu…fiecare cu specificul ei.

Toti, oameni care au reusit si care au ajuns acolo unde sunt pentru ca o merita si pentru ca au avut forta sa astepte.

Romania nu este mediul cel mai propice pentru o dezvoltare fructuoasa d.p.d.v al carierei, insa exista exceptii. Cum s-ar putea altfel, nu?

M-am gandit mult la treaba asta, in timp ce imi astept randul sa ajung si eu acolo, in timp ce imi scriu si eu povestea despre munca, despre coate rupte, despre poale si altele. Fie ca traiesti aici, fie ca esti in orice alta parte a lumii regulile sunt universale. Nu exista fabulos, epice povesti si rahaturi de genu asta! Nope, there is only the hard and long road to success! And it will stay long and hard for many years, no matter what we do!

In esenta, curva care suge pula sub birou in speranta unor vremuri mai bune, tot cu pula in gura va ramane, sefele de alimentara care incearca sa stoarca ceva bani de la stat tot asa vor sta, tot niste ofilite cu coc in cap si machiaz verde la ochi, iar restul…restul isi scriu greutatile de zi cu zi.

Mizerie, oameni rai, pseudo-comunism…multe, multe altele- fac parte din evolutia noastra. Nici nu am putea ajunge mai sus daca nu am trece prin astea intai. Este greu, este dificil si totusi toata lumea se plange. Cei care nu plang prefera sa plece in afara. De ce nu? Daca aici nu pot, pot in alta parte. Oare? Sa dispara toate problemele cu un bilet de avion si niste capsuni in Spania sau un burger servit la Mc in state? Nu cred…insa fiecare are dreptul la visare. Asa cum si eu sper la ale mele, asa si tu ai sperante. Poate vrei sa pleci, poate vrei sa stai…poate nu mai vrei nimic! Depinde.

Raman pe pozitie, afirm mare si tare ca drumul este anevoios si greu, ca este dificil si ca pana ajungi acolo ai multe de infruntat. Chiar si cand ai ajuns, tot este dificil, poate mai dificil decat la inceput.

M-am saturat sa ma plang de oameni, de rautatea lor, de mizerie, de mirosul ascutit de transpiratie care a inceput sa patrunda si la metrou…de toate astea. M-am saturat fiindca mi-am dat seama ca este greu, este dificil si este VIATA.

Am cel putin 20 de cunostiinte care au facut credite in banca pentru a-si ajuta parintii care mor de foame, am alte zece cunostiinte care se chinuie cu o chirie infernala si un salariu mizer…am multe astfel de exemple. O lista atat de mare incat mi-ar ajunge pana in capatul celalalt al blocului. Insa, what’s the point?

Mai conteaza toate astea? De ce as mai lamenta ceva care oricum se va petrece inevitabil? De ce sa mai rad de pitzi si de coca…cand stiu ca orice as face ei nu dispar? De ce sa ma mai plang de tampitii care se stramba precum niste mascarici in fata unei tari si se intituleaza gay cu mandrie? De ce?

Nu mai are rost. As putea sterge toate astea si as putea face ca altii, sa plec, sa fug si sa merg sa servesc una bucata burger iute in state pentru un patron grec sau italian, pensionat acolo si pus pe afaceri. As putea face asta….as putea sta si aici, sa imi astept randul si sa vad unde ma va duce propria mea poveste…

As putea…

Sunt eu nebuna?

Pe zi ce trece simt cum incet dar sigur imi pierd mintile. Nu, nu e un mod plastic de a ma exprima. Simt ca o iau razna. Se intampla atatea lucruri in jurul meu, vorbesc cu atatia oameni, primesc atatea sfaturi fara a le cere… nu mai inteleg nimic. Cateodata am impresia ca sunt eu defecta. Poate vorbesc in alta limba, de asta nu pricep ei nimic.

Ma duc la munca, inevitabil apar probleme ca in orice firma din lume unde ai in subordine mai mult de 8 oameni (e dovedit stiintific ca intr-o echipa mai mare de 8 apar divergente). Intotdeauna am fost de parere ca totul se poate rezolva pe cale amiabila, prin comunicare libera. Hai sa facem o sedinta, sa vedem ce e bine, ce nu, care sunt doleantele angajatilor. Bai, si vorbesc eu ca tampita o ora, explic, ma agit. Intrebari? Nuuu. Toata lumea a inteles. Se termina programul, fac un raport si ce sa vezi?! Aceleasi greseli. Deci cum??? M-am exprimat cumva in chineza? Am cerut sa imi faci o analiza despre fizica cuantica? Ti-am cerut sa stai suspendat la 2 metri de sol si sa iti faci treaba? Mai intreb odata. Intrebari? Nelamuriri? Nuuuu. Pai si cum mama dracului ai inteles daca tu ca dobitocu` faci exact ce ti-am zis eu sa nu?? Mda, cred ca nu vorbesc romaneste. Sigur e o problema cu mine.

Ajung acasa. Ce sa fac? Mor de plictiseala. Bai, hai sa sun niste lume sa iesim undeva, sa facem ceva, sa fumam ceva.  ”Bai, stii, nu pot. sa vezi ca s-a spart nush ce teava si am inundatie” Sa mori tu! Si daca vin pana acolo si nu e nici o inundatie, a? sau “Bai, eu nu prea am chef de iesit, adica, stii de la o varsta te maturizezi si nu-ti mai arde de tampenii” Bai, esti nebun! Adica oi avea vreo 150 de ani lumina si eu am fost criogenizata pana acum si am ramas in urma cu mersul treburilor. Bai, ma uit la oameni care au fost cu mine in liceu, sau in facultate… sunt casatoriti, ba mai au si 2 copii. Si inevitabil, simt ca ar trebui sa imi de sfaturi: “Stii, ar trebui sa te gandesti serios ce vrei de la viata. Nu mai ai 18 ani. Ar trebui sa iti intemeiezi o familie, sa te asezi la casa ta” Ce??? Adica dupa ce termini facultatea gata tre sa te legi la cap? Si cum adica sa ma asez la casa mea? Stau in casa mea. Eu si cu mine, ca de aia dau juma de salariu pe rata. Ma uit la ei cum au ramas ingropati in oraselul ala mizer de provincie, cum fac acelasi lucru pe care le-au facut si parintii lor (adica la 23-24 de ani ai si 2 copii dupa tine), cum lasa viata sa treaca pe langa ei, cum se opresc din a face ceea ce vor numai pentru ca nu se cuvine, cum au in grupul lor numai oameni “la casa lor”, cum se duc la acelasi job de kkt in fiecare zi pentru ca le e prea frica sa aspire la ceva mai bun, cum stau si imi fac mie morala si brusc se cred maturi. Ma gandesc cu groaza ca aceeasi educatie o vor primi si copii lor si uite asa ingrosam randurile idiotilor si peste 50 de ani o sa ajungem la numar cat China.

Descopar cu stupoare ca oameni pe care abia ii cunosc sunt langa mine, fara a le cere asta macar. Sunt acolo si imi asculta aberatiile, si culmea unii dintre ei chiar ma inteleg iar cei pe care i-am scos din kkt cand au avut nevoie sunt brusc prea maturi pentru a se cobora la nivelul meu de om “neasezat la casa lui si fara un scop clar in viata”. Sunt oameni care nu au nici o obligatie fata de mine, si totusi cand le-am cerut au lasat la o parte ce aveau de facut pentru a ma asculta.

Si ma intreb din nou: sunt eu nebuna? Sunt nebuna pentru ca imi place sa fumez? Pentru ca ma urc in masina si conduc 500 km daca asa am chef in momentul ala? Pentru ca nu cred in aceleasi stereotipuri comuniste? Pentru ca fac exact ceea ce simt? Pentru ca spun exact ceea ce gandesc? Pentru ca sunt o anifeminista convinsa? Pentru ca nu cred in “si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”? Pentru ca un one night stand mi se pare ceva normal? Pentru ca dulcegariile imi provoaca greata? Pentru ca vorbesc vulgar si nu ma exprim in pula mea elevat, asa cum ii sta bine unei lady?

Bai, chiar sunt eu nebuna si ei au dreptate?

Fără titlu, fără sens

5 A.M. Nici măcar soarele nu a catadicsit încă să-şi arate faţa, palidă de-acum. E aproape toamnă, toate frunzele care foşnesc in jur susură asta ca un cor mistic de preoţi inchinandu-se unei zeităţi de prea mult timp uitate. Până şi banca asta pe care stau miroase a toamna. Până şi eu miros a toamnă… Mmmm, ba nu, asta nu e toamnă..:)) Şi sticla asta parcă e legată de un butoi fară fund care continuă să o umple şi să mă umple… Trag fără chef dintr-o tigară, incercând în acelaşi timp să descopăr alambicul complicat care îmi tot umple sticla. A apărut şi soarele între timp. Îşi face loc, stingher,printre blocurile ăstea cenuşii între care sunt convins că sunt prizonier fără vreo şansă de scăpare. Am brusc senzaţia că eu am ramas in partea de întuneric deşi în jur totul prinde viaţă.  Langă piciorul meu, o furnică şi-a început ziua prin muncă……… aşa cum îi sta bine oricărei furnici, îmi spun eu. Mai iau un gât şi mă întreb unde se duc toţi oamenii ăştia de pe strada… Şi de ce sunt atat de grabiţi cu toţii? Undeva, peste stradă, o femeie între două vârste ţine strans de mână un copil cu un ghiozdan mai mare decât el în spate. Lângă ea, un individ mustăcios, îmbrăcat de scandal, cu o şapcă ante-decembristă pe cap, trage cu nesaţ dintr-un muc de ţigară.  Privind de aici, ai senzaţia că te-ai întors în timp, undeva în anii comunismului. Doi cetăţeni care se îndreaptă mandri spre locul de muncă. Asta ar spune un slogan de încurajare a cincinalelor… Nimic din jur n-ar trăda modernitatea. Poate doar sticla mea de whisky iese puţin din peisaj… Încerc să-mi dau seama de cînd n-am mai dormit. Trebuie să fi trecut ceva vreme, dacă nu reuşesc să-mi amintesc… Adevărul e că uneori mi se pare că eu nu dorm niciodată. Prietenii mei râd de chestia asta ca de o glumă, dar eu sunt din ce în ce mai convins că aşa e. Uite, domnişoara asta draguţă care merge grabită, cu capul în pământ, copleşită de somn sau de gandurile legate de ce are de făcut azi… Oare ea m-a văzut? Oare mă vede cineva? A trecut atât de aproape şi deşi nu mă aşteptam sa întoarcă la mine capul, aşteptam totuşi un gest cât de mic care să o trădeze că m-a văzut, că sunt acolo… Încă o persoană îmi depăşeşte bancuţa… Şi brusc realizez că de fapt nici nu mă interesează dacă mă vede cineva. Aş prefera să nu mă vadă nimeni, să nu îmi vorbească nimeni. Aş prefera ca timpul să se oprească în bucla asta care a început aseară când am hotărât să-mi dau capatul… Whisky, tequila, whisky, tequila….apoi plonjonul ăla acrobatic peste gard, iarba pufoasă care mi-a mângâiat ceafa la cadere…. Şi apoi bancuţa….şi sticla asta nenorocită care nu se mai termină… E incredibil câtă lume e pe stradă la ora asta… Şi câtă lume se trezeşte in fiecare dimineaţă, smulsă de ceasul deşteptător din aşternutul cald, de lângă persoana iubită şi aruncată cu brutalitate sub un duş prea rece. Apoi cafeaua aia salcie de cu o zi înainte, băută pe fugă, în timp ce se încalţă şi apoi…apoi pe scenă, aici, în faţa băncuţei, imensa scenă cu un singur spectator afumat care nu-şi gaseşte locul în peisaj… Mă uit la ceas…5:05 A.M. Ce greu trece timpul… Mai iau un gât şi mă reîntorc la spectacolul dimineţii…

Fata cu cizme negre

Pasi incordat in micutul bar, lasand la usa toate gandurile sale bizare. Privi cu atentie in jur si se indrepta agale catre bar, de unde comanda un pahar de tarie.

Dadu peste cap bautura si lasa aroma ei ascutita sa ii inunde gatlejul. O stare de bine ii intra in corp in timp ce in coltul gurii infipse o tigara. Trase puternic din ea si privi catre bara prin fasiile de fum.

O melodie trista, o balada pe care doar la suparare o asculti,  se auzea bubuind in boxele din micul bar. Pe scena din mijlocul localului Gina isi facea aparitia.

Ahhh…Gina, abia astepta sa puna mana pe ea. Corpul ala de viespe, sanii aia mari si dornici de atingerea lui. Ce stia Gina sa faca in pat nu stia vreo alta femeie.

Era speciala, iar in seara asta va dansa pentru el.

Isi mai trase un pahar de tarie de la bar si se aseza cuminte langa scena, asteptand-o pe Gina sa isi faca treaba, sa faca ce stia ea mai bine pe lumea asta: sa-l ispiteasca.

Femeia porni dezlantuita pe scena, imbracata intr-o costumatie din piele neagra, purtand o pereche de cizme negre cu toc ascutit. Isi defila formele voluptoase in fata lor, in fata barbatilor flamanzi, lasand doar bucati de piele uleioasa sa se vada. Sanii stateau adunati intr-o bustiera rosie, stransa, parca incercand sa se reverse. Apuca hotarata bara, in timp ce refrenul melodiei vorbea despre un drum lung, o ultima tigara si multa disperare. Gina se invarti pe bara, lasand-si formele coapte sa agite barbatii din fata ei.

Ei, si in special el, stateau acolo, cu gura semi-deschisa, cu paharul de tarie in mana si o tigara in coltul gurii, savurand fiecare moment din spectacolul fetei.

Ea se agita precum o apucata pe bara, cu fiecare cerc facut lasand sa mai cada o piesa din vestimentatie. La finele melodiei era deja goala.

Cizmele ei calcau hotarate pe lemnul scenei iar chilotii ei transparenti se aplecau catre ei pentru a prinde hartiile, zecile de hartii care atarnau in aer precum niste momeli.

El ii strecura razand una de 50 in chilot, atingand cu degetul sau gros umezeala din chiloti.

Fata dadu ochii peste cap si isi linse provocator buzele. Apoi, ca si cum ar fi dorit sa il atate si mai mult, lua bara in brate frecand-o lin intre picioare.

Barbatul privea cum buzele umede din chilotii fetei atingeau incet bara si devenea din ce in ce mai hotarat. In seara asta va pune mana pe Gina si o va fute pana cand toata pofta asta il va parasi. Se va duce apoi acasa la ea, la nevasta lui, si va face amor cu ea.

Nu stia nici el de ce vine la Gina, nu intelegea ce anume are Gina si nu are Catalina. Sau poate ca stia, insa nu vroia sa caute raspunsul. Cel putin nu inca.

- Esti gata?

- Sunt, zise el in timp ce Gina arunca langa pat ultima bucata de lenjerie.

- Sa te tii bine…

Nu apuca sa termine ce vroia sa zica.

Barbatul isi infipse adanc buzele in sanii ei mari, lingand precum un nesatul sfarcurile ei erecte. Gina vibra in timp ce barbatul asta blestemat o trimitea in locurile alea interzise ale placerii. Nu ar fi trebuit sa simta ceva, ar fi tebuit sa fie nula, goala, doar o masina. Insa cu el nu putea. Cu el era ceva special, era un barbat care stia cum sa o atinga, cum sa o faca sa strige, sa tipe.  Fiecare atingere a lui, pe pielea ei cu miros de ulei de trandafiri, era un alt cutremur. Fiecare muscatura, fiecare dinte infipt in gatul ei o facea sa tipe, sa urle si sa isi lase trupul gol prada mainilor sale. Cand o penetra o strangea in brate iar Gina gemea, gemea de placere si isi lasa unghiile roze sa se infiga in spatele sau.

Era o proasta. Stia asta foarte bine, stia ca el o dorea numai pentru ce facea in pat si nu ar fi fost niciodata in stare sa o priveasca cu alti ochi. Mereu ar fi privit-o precum fata cu cizmele negre. Fata pe care el o futea o data pe saptamana cand se sictirea de pizda uzata a nevestii sale. Asta era motivul pentru care venea la ea, sa guste ceva nou, ceva ce acasa nu putea avea. Asta o facea pe Gina speciala, asta o facea pe aceasta ispita o raritate. Asta era farmecul sau.

Maine va fi la fel. Maine se va urca pe scena, va dansa si va lasa alt barbat sa o atinga. Insa nu va simti nimic…va ramane doar fata cu cizme negre.

Teoria lu’ Peste Prajit!

Aveam in liceu o profa, este inca in viata , care avea vorba asta. De fiecare data cand cineva zicea o aberatie sau cand clasa se antrena intr-o discutie atat de complicata pentru mintile de adolescenti confunzi, tipa de ridica si striga in gura mare: “Bai natarailor! Ce dracu’ faceti aici Teoria lu’ Peste Prajit?”.

Tipa, geniala in felul ei, avea mereu vorba asta pe care, se pare ca, numai astazi am reusit sa o inteleg pe deplin.

M-am trezit azi destul de tarziu, turele de noapte facandu-ma sa dorm ca un porc (cu basinile la cur-alta vorba de duh) pana la orele tarzii ale amiezii.

In fine, ma trezesc eu si deschid laptopul. Dupa ce “aprind” toate cele necesare, stiti voi mess, mail, bloage etc. si dupa ce imi bag nectarul negru in cana si tigara aprinsa in coltul gurii frunzaresc presa, ca dee…tre’ sa cetesc si eu domn’le ce se mai petrece prin lume.

Indubiabil, toate titlurile ziarelor: Madonna, MADONNA, madonna, Madonnaaaa…..aaa shit man! Give it a fucking rest!

In afara titlurilor tampite de genul: Madonna calca pe amant romanesc la orele 19.00 ) -WHAT THE FUCK IS THAT?- existau si criticile/reprosurile/aprecierile concertului sau. Cum era de asteptat o simpla discutie legata doar de modul in care tanti Madonna isi facuse Show-ul a degenerat intr-o discutie legata de tigani si homosexuali, de lesbiene, de libertati, de droguri, de normalitate, de politica…

Apropo de ce scria Auga in postul anterior, frate cred ca ai mare dreptate. Daca este cineva sus acolo cu siguranta isi bate joc de neamul asta si trimite la noi toti stampilatii cu RETARD in frunte. Nu vad ce atata tam-tam pe seama ei, ca pana la urma nu este nici primul si nici ultimul artist de “mare valoare” care a ajuns aici. Au fost si cu siguranta vor mai fi si altii.

Lumea a innebunit. Ieri, am vrut sa ma opresc la un magazin in apropiere de Unirea ca sa-mi cumpar ceva de mancare. Pe la orele 19.30 locul ala DUHNEAA de oameni agitati, polititsti in toate colurile, masini pierdute in traficul infernal, sute de convorbiri telefonie in acelasi timp. In tot acest timp, restul oamenilor care aveau o viata de trait, un job sau cu totul altceva de facut decat un banal concert erau prinsi ca intre ciocan si nicoala. Frate, un singur concert da gata si reuseste sa paralizeze juma’ de oras?

In fond, nu stiu de ce dracu’ ma mai obosesc sa scriu despre asa ceva, cand toata lumea stie cat de redusi mintal suntem si cat de incapabili putem fi in fata unor oameni care au depasit de mult stadiul acesta al evolutiei.

Intrebarile de $1.000.000:

De ce canta Madonna Gypsy? Ca doar nu am venit la concert sa il aud pe Guta!

De pula sa ma tragi, de aceea a cantat ea GYPSY! A cantat mai “exotic” fiindca pentru cei din state conceptul de tigan este diferit de ce stim noi, este ceva exotic.

De ce lauda Madonna homosexualii si anormalitatea?

Fiindca ma-ta te-a facut putin retardat mintal si nu poti lasa pe cel de langa tine sa traiasca si te fute grija de el/ea de zici ca e propriul tau copil.

Si daca tot am pornit pe drumul asta sa mai adaug ceva si “doamnelor” din comunitatea gay prezente la mareleeeeeeee concert: pe strada, la orele alea, in vazul lumii, puteai vedea barbati in toata regula, barbati cu o pula intre picioare si par pe piept, care se comportau ca niste curve rupte in ultimul hal. Mai nene…lasa-ma cu gentile pe umar si parul calcat cu fierul, lasa luciul de buze si nu te mai smiorcai in halul asta.

In mare cam asta este teoria lu’ peste prajit! Voi reveni cu adaugiri ulterior.

Adaugă articol nou…

Am senzaţia că România e un fel de cămin pentru copii retardaţi. Ia imaginaţi-vă, sus in cer, sau de unde plm vin copiii, un tip mucalit, cu aripile de înger pârlite la capete şi cu roba aia albă oarecum atinsă de murdărie, cu o ţigară în colţul gurii, sortând copiii: “Offf, încă unul retardat.” Şi pac, ştampila cu România pe el. Să mă explic….

Mi-am făcut un obicei din a-mi lua masa zilnică la un fast-food care e relativ aproape de birou. Nu e nici mai răsărit nici mai curat ca celelalte, dar m-am obişnuit cu el. Ei bine, intru, ca un inocent ce sunt şi nimeresc în mijlocul unei dispute intre un tip îmbracat în cel mai proaspăt tricou Armani fabricat in ultima vreme pe vapoarele ce acostează in porturile patriei şi un fel de domnişoară cu cele mai stralucitoare cercuri de tub de oxigen la urechi si cea mai mare pereche de ochelari de soare existenţi pe piaţă, pe care scria cu litere de-o şchioapă FENDI. Obiectul disputei era, dacă va puteţi închipui, cheia de la maşina.

Eu am nimerit exact în momentul în care ea-i transmitea elegant “Şi ai să mai conduci tu maşina lu’ mă-ta, că asta-i maşina mea, nu te-ai futut tu pentru ea.” Am aruncat rapid o privire în jur în speranţa că-mi voi găsi un partener de râs. Stupoare, toată lumea era conectată la discuţia ce părea să dureze de ceva timp. Resemnat, am încercat să-mi fac loc spre casa şi să comand. Nici o şansă. se adunaseră imbecilii ca la circ. Aşa că am hotarât să vad ce urmează.

El, domnul Armani adică, a început să-i şoptească suav “Taci fă că te aude lumea, te faci de râs.” Atât i-a trebuit! Mare greşeală! A urmat o furtuna de cuvinte care au variat de la sărantoc până la impotent labagiu, furtună ce s-a încheiat cu eternul “Mânca-mi-ai pizda!” şi un scuipat bine ţintit. De undeva din fundal s-a auzit un “Fute-i mă una peste bot!” şi o dudie trecută de prima tinereţe i-a replicat imediat “Taci din gură nenorocitule, cum îţi permiţi, nu ştii tu prin ce a trecut ea. Ordinarule!” Brusc, era o ceartă duală. Cuplul exotic şi cei doi susţinatori.

La primul cuplu de certăreţi, lucrurile luaseră o turnură interesantă deja. Ea trăgea de mâna în care el avea cheia, in timp ce acesta ăşi flutura cealaltă mână şi-i mai scăpa cate o palmă la intervale regulate. Doi puşti de lângă faceau galerie: “Dă-i, arde-o!” , în timp ce una din vânzătoare se chinuia să se facă auzită peste toata harmalaia, spunându-le să iasă imediat din magazin sau cheama Poliţia.

Ajuns deja la punctul în care râdeam cu lacrimi, mi-am aruncat iar privirea la ceilalţi oameni din fast-food. Un drac de copil la vreo 16 ani îşi molfăia liniştit sandwich-ul, complet absorbit de toată hărmalaia, abia respirând să nu piardă nici o replică. O doamnă cu un copil de mână, aşezată la una din mese, se tot chinuia să-i dea de mâncare plodului şi în acelaşi timp să fie atentă la toată povestea. Normal, plodul avea maioneză şi la urechi din cauza asta.

Am uitat sa menţionez că în tot timpul ăsta, eu nu am reuşit să fac nici un pas din cadrul uşii de râs. La un moment dat, plictisit de hărmălaia de galerie de fotbal de acolo am hotărât, râzând în continuare, să plec. În timp ce închideam uşa, am mai auzit un: “Morţii mă-tii de putoare ordinară, stricăciunea dracului, mi-a trebuit mie să mă leg la cap cu tine” şi mai din fund “Mai du-te cucoană în pizda mătii, ce te fute grija pe tine de ea, ce aţi fost la futut amandouă?”

În timp ce ma îndreptam spre birou, gândindu-mă din ce în ce mai serios să emigrez, am realizat că nici nu am apucat să manânc. Plm, se pare că râsul nu ţine de foame. Ştiu, reacţia mea a fost oarecum stupidă, să stau ca un idiot şi să râd. Puteam să plec imediat, dar n-am facut-o. Asta pentru că şi mie, nenea ăla cu roba atinsă de murdărie mi-a pus tot ştampilă cu România….. Ca şi ţie de altfel…