Long and hard road!

Este greu domn’le!

Drumul catre orice, indiferent de ce anume doresti sa faci, este dificil, greu si anevoios. Cand eram mic obisnuiam sa ma uit cu balele la gura la filmele alea despre story of my life, despre cat de fabulos este sa ajungi sus, despre fetele care ajung mari muieri de afaceri, despre barbatii care ajung mari directori etc.

In realitate, cand am crescut si valul copilariei s-a topit precum o lumanare arsa la maximum, am ajuns sa vad si ce anume reflecta realitate trista: it’s a long and hard road!

Am asistat pana acum la zeci de povesti, fiecare cu specificul ei. Fata care ajunge de la chelnerita la managera, fata care sta si-si rupe coatele la munca pentru un post mai bun, baietii care stau la poalele directoarelor asteptandu-si randu…fiecare cu specificul ei.

Toti, oameni care au reusit si care au ajuns acolo unde sunt pentru ca o merita si pentru ca au avut forta sa astepte.

Romania nu este mediul cel mai propice pentru o dezvoltare fructuoasa d.p.d.v al carierei, insa exista exceptii. Cum s-ar putea altfel, nu?

M-am gandit mult la treaba asta, in timp ce imi astept randul sa ajung si eu acolo, in timp ce imi scriu si eu povestea despre munca, despre coate rupte, despre poale si altele. Fie ca traiesti aici, fie ca esti in orice alta parte a lumii regulile sunt universale. Nu exista fabulos, epice povesti si rahaturi de genu asta! Nope, there is only the hard and long road to success! And it will stay long and hard for many years, no matter what we do!

In esenta, curva care suge pula sub birou in speranta unor vremuri mai bune, tot cu pula in gura va ramane, sefele de alimentara care incearca sa stoarca ceva bani de la stat tot asa vor sta, tot niste ofilite cu coc in cap si machiaz verde la ochi, iar restul…restul isi scriu greutatile de zi cu zi.

Mizerie, oameni rai, pseudo-comunism…multe, multe altele- fac parte din evolutia noastra. Nici nu am putea ajunge mai sus daca nu am trece prin astea intai. Este greu, este dificil si totusi toata lumea se plange. Cei care nu plang prefera sa plece in afara. De ce nu? Daca aici nu pot, pot in alta parte. Oare? Sa dispara toate problemele cu un bilet de avion si niste capsuni in Spania sau un burger servit la Mc in state? Nu cred…insa fiecare are dreptul la visare. Asa cum si eu sper la ale mele, asa si tu ai sperante. Poate vrei sa pleci, poate vrei sa stai…poate nu mai vrei nimic! Depinde.

Raman pe pozitie, afirm mare si tare ca drumul este anevoios si greu, ca este dificil si ca pana ajungi acolo ai multe de infruntat. Chiar si cand ai ajuns, tot este dificil, poate mai dificil decat la inceput.

M-am saturat sa ma plang de oameni, de rautatea lor, de mizerie, de mirosul ascutit de transpiratie care a inceput sa patrunda si la metrou…de toate astea. M-am saturat fiindca mi-am dat seama ca este greu, este dificil si este VIATA.

Am cel putin 20 de cunostiinte care au facut credite in banca pentru a-si ajuta parintii care mor de foame, am alte zece cunostiinte care se chinuie cu o chirie infernala si un salariu mizer…am multe astfel de exemple. O lista atat de mare incat mi-ar ajunge pana in capatul celalalt al blocului. Insa, what’s the point?

Mai conteaza toate astea? De ce as mai lamenta ceva care oricum se va petrece inevitabil? De ce sa mai rad de pitzi si de coca…cand stiu ca orice as face ei nu dispar? De ce sa ma mai plang de tampitii care se stramba precum niste mascarici in fata unei tari si se intituleaza gay cu mandrie? De ce?

Nu mai are rost. As putea sterge toate astea si as putea face ca altii, sa plec, sa fug si sa merg sa servesc una bucata burger iute in state pentru un patron grec sau italian, pensionat acolo si pus pe afaceri. As putea face asta….as putea sta si aici, sa imi astept randul si sa vad unde ma va duce propria mea poveste…

As putea…