Before

damien rice

Nu scriu prea multe, ascultati melodia, 1000 de cuvinte nu fac nici cat negrul de sub unghie. Enjoy!

Fără titlu, fără sens

5 A.M. Nici măcar soarele nu a catadicsit încă să-şi arate faţa, palidă de-acum. E aproape toamnă, toate frunzele care foşnesc in jur susură asta ca un cor mistic de preoţi inchinandu-se unei zeităţi de prea mult timp uitate. Până şi banca asta pe care stau miroase a toamna. Până şi eu miros a toamnă… Mmmm, ba nu, asta nu e toamnă..:)) Şi sticla asta parcă e legată de un butoi fară fund care continuă să o umple şi să mă umple… Trag fără chef dintr-o tigară, incercând în acelaşi timp să descopăr alambicul complicat care îmi tot umple sticla. A apărut şi soarele între timp. Îşi face loc, stingher,printre blocurile ăstea cenuşii între care sunt convins că sunt prizonier fără vreo şansă de scăpare. Am brusc senzaţia că eu am ramas in partea de întuneric deşi în jur totul prinde viaţă.  Langă piciorul meu, o furnică şi-a început ziua prin muncă……… aşa cum îi sta bine oricărei furnici, îmi spun eu. Mai iau un gât şi mă întreb unde se duc toţi oamenii ăştia de pe strada… Şi de ce sunt atat de grabiţi cu toţii? Undeva, peste stradă, o femeie între două vârste ţine strans de mână un copil cu un ghiozdan mai mare decât el în spate. Lângă ea, un individ mustăcios, îmbrăcat de scandal, cu o şapcă ante-decembristă pe cap, trage cu nesaţ dintr-un muc de ţigară.  Privind de aici, ai senzaţia că te-ai întors în timp, undeva în anii comunismului. Doi cetăţeni care se îndreaptă mandri spre locul de muncă. Asta ar spune un slogan de încurajare a cincinalelor… Nimic din jur n-ar trăda modernitatea. Poate doar sticla mea de whisky iese puţin din peisaj… Încerc să-mi dau seama de cînd n-am mai dormit. Trebuie să fi trecut ceva vreme, dacă nu reuşesc să-mi amintesc… Adevărul e că uneori mi se pare că eu nu dorm niciodată. Prietenii mei râd de chestia asta ca de o glumă, dar eu sunt din ce în ce mai convins că aşa e. Uite, domnişoara asta draguţă care merge grabită, cu capul în pământ, copleşită de somn sau de gandurile legate de ce are de făcut azi… Oare ea m-a văzut? Oare mă vede cineva? A trecut atât de aproape şi deşi nu mă aşteptam sa întoarcă la mine capul, aşteptam totuşi un gest cât de mic care să o trădeze că m-a văzut, că sunt acolo… Încă o persoană îmi depăşeşte bancuţa… Şi brusc realizez că de fapt nici nu mă interesează dacă mă vede cineva. Aş prefera să nu mă vadă nimeni, să nu îmi vorbească nimeni. Aş prefera ca timpul să se oprească în bucla asta care a început aseară când am hotărât să-mi dau capatul… Whisky, tequila, whisky, tequila….apoi plonjonul ăla acrobatic peste gard, iarba pufoasă care mi-a mângâiat ceafa la cadere…. Şi apoi bancuţa….şi sticla asta nenorocită care nu se mai termină… E incredibil câtă lume e pe stradă la ora asta… Şi câtă lume se trezeşte in fiecare dimineaţă, smulsă de ceasul deşteptător din aşternutul cald, de lângă persoana iubită şi aruncată cu brutalitate sub un duş prea rece. Apoi cafeaua aia salcie de cu o zi înainte, băută pe fugă, în timp ce se încalţă şi apoi…apoi pe scenă, aici, în faţa băncuţei, imensa scenă cu un singur spectator afumat care nu-şi gaseşte locul în peisaj… Mă uit la ceas…5:05 A.M. Ce greu trece timpul… Mai iau un gât şi mă reîntorc la spectacolul dimineţii…

Adaugă articol nou…

Am senzaţia că România e un fel de cămin pentru copii retardaţi. Ia imaginaţi-vă, sus in cer, sau de unde plm vin copiii, un tip mucalit, cu aripile de înger pârlite la capete şi cu roba aia albă oarecum atinsă de murdărie, cu o ţigară în colţul gurii, sortând copiii: “Offf, încă unul retardat.” Şi pac, ştampila cu România pe el. Să mă explic….

Mi-am făcut un obicei din a-mi lua masa zilnică la un fast-food care e relativ aproape de birou. Nu e nici mai răsărit nici mai curat ca celelalte, dar m-am obişnuit cu el. Ei bine, intru, ca un inocent ce sunt şi nimeresc în mijlocul unei dispute intre un tip îmbracat în cel mai proaspăt tricou Armani fabricat in ultima vreme pe vapoarele ce acostează in porturile patriei şi un fel de domnişoară cu cele mai stralucitoare cercuri de tub de oxigen la urechi si cea mai mare pereche de ochelari de soare existenţi pe piaţă, pe care scria cu litere de-o şchioapă FENDI. Obiectul disputei era, dacă va puteţi închipui, cheia de la maşina.

Eu am nimerit exact în momentul în care ea-i transmitea elegant “Şi ai să mai conduci tu maşina lu’ mă-ta, că asta-i maşina mea, nu te-ai futut tu pentru ea.” Am aruncat rapid o privire în jur în speranţa că-mi voi găsi un partener de râs. Stupoare, toată lumea era conectată la discuţia ce părea să dureze de ceva timp. Resemnat, am încercat să-mi fac loc spre casa şi să comand. Nici o şansă. se adunaseră imbecilii ca la circ. Aşa că am hotarât să vad ce urmează.

El, domnul Armani adică, a început să-i şoptească suav “Taci fă că te aude lumea, te faci de râs.” Atât i-a trebuit! Mare greşeală! A urmat o furtuna de cuvinte care au variat de la sărantoc până la impotent labagiu, furtună ce s-a încheiat cu eternul “Mânca-mi-ai pizda!” şi un scuipat bine ţintit. De undeva din fundal s-a auzit un “Fute-i mă una peste bot!” şi o dudie trecută de prima tinereţe i-a replicat imediat “Taci din gură nenorocitule, cum îţi permiţi, nu ştii tu prin ce a trecut ea. Ordinarule!” Brusc, era o ceartă duală. Cuplul exotic şi cei doi susţinatori.

La primul cuplu de certăreţi, lucrurile luaseră o turnură interesantă deja. Ea trăgea de mâna în care el avea cheia, in timp ce acesta ăşi flutura cealaltă mână şi-i mai scăpa cate o palmă la intervale regulate. Doi puşti de lângă faceau galerie: “Dă-i, arde-o!” , în timp ce una din vânzătoare se chinuia să se facă auzită peste toata harmalaia, spunându-le să iasă imediat din magazin sau cheama Poliţia.

Ajuns deja la punctul în care râdeam cu lacrimi, mi-am aruncat iar privirea la ceilalţi oameni din fast-food. Un drac de copil la vreo 16 ani îşi molfăia liniştit sandwich-ul, complet absorbit de toată hărmalaia, abia respirând să nu piardă nici o replică. O doamnă cu un copil de mână, aşezată la una din mese, se tot chinuia să-i dea de mâncare plodului şi în acelaşi timp să fie atentă la toată povestea. Normal, plodul avea maioneză şi la urechi din cauza asta.

Am uitat sa menţionez că în tot timpul ăsta, eu nu am reuşit să fac nici un pas din cadrul uşii de râs. La un moment dat, plictisit de hărmălaia de galerie de fotbal de acolo am hotărât, râzând în continuare, să plec. În timp ce închideam uşa, am mai auzit un: “Morţii mă-tii de putoare ordinară, stricăciunea dracului, mi-a trebuit mie să mă leg la cap cu tine” şi mai din fund “Mai du-te cucoană în pizda mătii, ce te fute grija pe tine de ea, ce aţi fost la futut amandouă?”

În timp ce ma îndreptam spre birou, gândindu-mă din ce în ce mai serios să emigrez, am realizat că nici nu am apucat să manânc. Plm, se pare că râsul nu ţine de foame. Ştiu, reacţia mea a fost oarecum stupidă, să stau ca un idiot şi să râd. Puteam să plec imediat, dar n-am facut-o. Asta pentru că şi mie, nenea ăla cu roba atinsă de murdărie mi-a pus tot ştampilă cu România….. Ca şi ţie de altfel…

O stare de spirit

“Opriţi maşina! Mi-a picat fisa!”

Ţip şi parcă nu aude nimeni. Fiecare îşi vede liniştit de visarea lui şi nimic nu pare să-i scoată din starea de bine care ne-a învăluit pe toţi. Parcă s-a scurs pe geamurile deschise ale maşinii şi ne-a îmbraţişat pe toţi in răcoarea ei. Îmi flutură ochelarii pe nas, e de la vânt cu siguranţă, dar senzaţia e prea placută, n-am să închid geamul. Şi degetele mele sunt atât de transparente… Am întins mâna spre soare, sunt convins că de la el vine starea asta care ne-a pus pe feţe zâmbetul ăsta idiot. A început cineva să vorbeasca. Aud clar o voce, doar ca nu înţeleg cuvintele. Încerc să mă smulg din îmbrăţişare şi să-i răspund cu un mormăit întrebător, doar că nu reuşeşc… Şi mâna e tot întinsă spre soare şi melodia aia nu se mai opreşte şi…. Privesc printre degete la soare in timp ce crengile copacilor il ascund uneori privirilor. Şi parcă degetele mele sunt raze de soare. “Why little birds fall from the sky, Always together now…” Mi-e bine! Mă minunez de fiecare dată cât de tare e creierul nostru, rămân mereu fără cuvinte în faţa minunăţiei numite corpul uman. Cum e posibil ca eu să mă gândesc că vreau să-mi mişc degetele şi ele să se mişte…singure, fără ca eu să mă concentrez asupra fiecărei mişcări în parte. Mi-e bine, mi-e extrem de bine! Deşi stau înghesuit pe bancheta îngustă a maşinii, e destul loc…e loc să mă şi întind dacă vreau. Am reuşit aproape parca să scap şi de senzaţia aia idioată cum că ceva lipseşte…ei bine, dacă lipseşte înseamna că aşa şi trebuie. Altfel nu văd nici un motiv pentru care aşa ceva poate fii ratat voit. Încerc să prind în pumn aerul ăsta, să-l păstrez cu mine mereu, poate aşa va rămâne şi starea asta de bine. Doar că el îşi schimbă forma mereu… Acum e un cub, doar că în clipa în care vreau să-l apuc, se schimbă într-o agrafa, pe care nu o pot prinde din aceeaşi miscare. Revin, încerc iar, doar că acum din agrafă, e o coală de hartie căreia nu-i găsesc capatul… Oare cum se chema melodia aia din telefonul lui Bulan? Maria Mensa…nu ,Mena. Mensa e altceva. Da! Dar cum se chema melodia??? Nu reuşeşc să-mi aduc aminte… Am să o fac atunci când e momentul oportun,presupun. Aşa se întâmplă mereu. Mi-e bine….

Hmmmm

E racoare acum. Ma intreb de unde rahat a invatat cainele ca daca aduce telecomanda de la aer si ma latra bine, se face brusc racoare. Uneori ma astept sa intoarca spre mine fata aia de handicapat si sa-mi spuna “amice, esti idiot, normal ca sunt istet.” Il urmaresc de cateva zile. E mai linistit parca, nu mai latra decat daca ma vede ca plec, doarme mult si face panarama exact la orele la care stie el ca trebuie sa iasa din casa la un pisu mic si alte cacaturi. La propriu.

De cateva zile, televizorul meu e blocat pe Discovery World. Da, imi si place, dar nu reusesc sa gasesc telecomanda sa schimb. Si mi-e lene sa folosesc butoanele. E ok si Discovery. Am de la o persoana draga un darts. Astept sa ma sune sa i-l dau inapoi in fiecare zi. Dar pana atunci, sparg record dupa record. Ma gandeam sa ma inscriu intr-un campionat de asta de darts, desi cred ca acolo distanta e mai mare de cei 2 metri de la care arunc eu. Trebuie sa ma interesez…

Am inceput postul asta fara nici cea mai vaga idee despre ce va urma sa contina, dar uite ca pe parcurs mi-a venit ceva in minte. Repede, 10 replici celebre imediat  dupa o partida de sex:

1. Gigi Becali: “Gata, acum poti sa dai jos de pe tine blana aia de oaie. Hahahahahahahaha….”

2. Banel: “Ita na!”

3. Mircea Badea: “Ai chef sa facem un sprint mic de 15-20 de km acum?”

4. Dani Otil: “Spuneai ca esti prostituata in Monte Carlo? Pe Mihaela n-ai vazut-o?”

5. Emil Boc: “De obicei, nu se intampla asa… E vorba de un accident!”

6. Elena Udrea: “Acum, esti gata sa renegociem problema cu parcarile?”

7. Monica Iacob Ridzi: “Un fleac, m-au ciuruit!”

8. Mihai Bendeac: “Vezi pustiulica, nu sunt gay…”

9. Mircea Solcanu: “Pustiulica esti tu, iar pe langa tine, Elton John pare straight!”

10. Elena Basescu: “Daca ma mai tragi de par cand facem sex, te spun lu’ tata!”

 

Atat. Omagiile mele, ne auzim!

Lent

Cine plm a stins lumina? Si de ce va aud pe toti infundat? Ce cuvant tare…infundat. IN FUND DAT. E clar… De ce oare imi bate inima atat de repede? Mama, am senzatia ca o sa-mi explodeze pieptul. Si mana…parca pulseaza si ea odata cu inima. Se intinde spre gat cu o viteza ametitoare. Ce senzatie de cacat. Ce plm, am facut furnici? Ma dor falcile. Si nu tin minte sa ma fi lovit sau sa fi facut ceva cu ele. Dar ma dor ingrozitor si in plus…cat de tare. Vad a cincea dimensiune a lucrurilor. Eram sigur ca sunt un om inteligent. Trebuie sa le spun si celorlalti ce am descoperit. “Hei!” De ce nu ma aude nimeni? Mama, cat de varza e tipa asta, s-a dus rau de tot. Mi-e sete… Ce ochi mari au toti. Ceva nu e in regula. Am senzatia ca ei nu au plecat cu mine. Eh, ce vrei, asta-i soarta noastra, a campionilor. Mama, da’ ce senzatie ciudata. Si falcile…stiu de ce ma dor! Am arcuri pe fata. Am arcuri in obraji, imi tin falcile intr-un zambet continuu. Si sunt atat de greu…sunt cel mai greu om. Frate, cat de inalt e omul asta. Daca scuipa, ma acopera cu totul. Si eu sunt mic? Pai eu sunt cel mai greu…si mic. Sunt un bolovan! Asta e…cum de nu mi-am dat seama. EU SUNT UN BOLOVAN. Iar el e atat de mare si prost ca nici nu ma vede. A plecat in haul ala mare de lumina. De ce nu inteleg ce spune toata lumea? Cred ca au luat-o razna toti. Trebuie sa le spun. Cat de ciudat…ma gandesc la ceva si cand vorbesc spun altceva. Vorbesc limba asta ciudata a lor…seamana cu..cu ce naiba seamana? Cine seamana? Aduce putin cu Pheobe, e adevarat. Pheobe e fun. Oare cum o cheama pe Pheobe? Sunt convins ca are un nume smecher. Ce viteza ametitoare. Si eu sunt cel mai lent. Eu sunt omul lent. Pot sa ma misc atat de incet incat eu o sa traiesc mult mai mult. Si ce tare imi bate inima. sunt convins ca imi bate asa pentru ca ea e la aceeasi viteza cu ei. Doar corpul meu e incet…trebuie sa ma asez. Incet…astia iar nu merg cu mine. Sa le spun! Nu, e aceeasi limba ciudata. Si totusi inteleg pe cineva…imi vorbeste si inteleg ce spune, desi pare sa fie o alta limba. Oare unde e Phoebe? Cine plm e Phoebe? Ah, gata, stiu… Cred ca am sa ma asez aici sa pot rade in liniste de ei… Cat de tare e cacatul asta. Simt ca mi-a inghetat creierul. Si rad intruna…desi nu e nimic amuzant. Sau poate ca totul e  amuzant, dar nu mi se pare acum. Pentru ca sunt mai lent ca ei. Cat de tare….am sa…sau nu…mai bine….

Cum sa-ti dai seama ca esti de cacat in 10 pasi

Cele 10 porunci ale Bibliei oamenilor de cacat:

1. Daca primul lucru pe care il faci dimineata dupa o partida de sex nebun cu o persoana pe care abia ai cunoscut-o este sa o intrebi daca isi mai aduce aminte cum te cheama, esti de cacat.

2. Daca imaginea ta de fericire implica o sotie grasa pe care sa fi sigur ca nu ti-o fute altul, esti de cacat.

3. Daca nimeni din anturajul tau nu reuseste sa pronunte pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza, esti de cacat.

4. Daca ma-ta iti spun cu o frecventa de 3 ori pe zi “Uite ce patesc daca m-am scumpit la un avort”, esti de cacat (si ea).

5. Daca nimic nu ti se pare mai interesant decat ultimul album de mixuri manelite, varianta mp3, esti de cacat.

6. Daca cel mai lung preludiu a durat pentru tine si muierea ta cat sa arunci eternul “Te futi?”, esti de cacat.

7. Daca atunci cand treci pe langa o turma de caini intr-o procesiune de nunta caineasca, unul din ei incepe sa rada, esti de cacat.

8. Daca nu ai fost niciodata in Bucovina, esti de cacat.

9. Daca toti cunoscutii tai soptesc pe la colturi ca esti de cacat, probabil ca esti de cacat.

10. Daca dupa ce ai terminat de citit tot ce scrie aici ai senzatia ca in unele dintre ele te regasesti, sigur esti de cacat.

Cu năpârca udă leoarcă (varianta Chuck Norris)

Mai inspre nordul tarii, in zonele populate inca de oameni puternici, acolo unde ideea de metrosexual e asociata mai mult Mariei a lui Vasile din capatul satului care se prostitueaza in parcarea unui supermarket din orasul invecinat, exista un loc uitat de lume care se cheama Poticnesti.Ei bine, aici in Poticnesti traieste nea Matei, om din popor, cu mustata carunta si straturi de muci prinse in ea, cu un fel de gat de oaie cusut in capat pe care il foloseste pe post de caciula ca e iarna, ca e vara, cu pieptarul brodat de cine stie ce strabunica de-a lui in timpuri de mult uitate, cu niste nadragi care la origine au fost blugi dar acum par mai mult sa arate a carpe de sters pe jos cusute una langa alta…

Nea Matei este cunoscut ca fiind om de frunte in sat. Nu e zi data de la al’ de sus in care nea Matei sa nu fi trecut pe la birtul/crasma din sat sa-ti faca felul. Si la fel, nu exista zi in care nea Matei sa nu-si fi dat capatul fara sa foloseasca magii. Ca e vin, tuica, zeama de pufoaica sau ulei de transmisie, nimic nu pare sa reuseasca sa-l opreasca pe acest om de isprava. Pana acum..

De ceva vreme, o durere surda pare sa-l necajeasca. Si nu exista o localizare exacta a durerii, ba e la sale, ba il doare scufia, ba ii dau magie prunele…

A fost la doctorul din sat si acesta i-a spus ca mai are maxim trei luni si se curata. Adica cum vine asta se curata, se intreaba nea Matei. Ori imi trece? Sau te pomenesti ca mor…

Asa l-am gasit pe nea Matei, sprijinit intr-un lonjeron de caruta, langa usa birtului, privind sec de-a lungul ulitei. I-am dat binete iar el m-a priponit cu o privire seaca si un clipit pe post de salut. Fara vreo introducere, m-a intrebat sec: “Auzi pustiume, tu te-ai futut vreodata?” M-am inrosit pana in albul ochilor. Fara sa ma lase sa raspund, m-a secerat cu urmatoarea intrebare, care parea mai mult o destainuire… “Apai daca eu am baut toata viata cu ei iar acum eu mor, ei de ce stau in continuare in crasma si beau? Daca mor eu…nu ar trebui sa moara si ei toti?”

Garbovit de soare, s-a asezat pe piatra de langa poarta birtului. Urmarindu-i privirea, l-am vazut mangaind cu ea de la distanta formele voluptoase ale Mariei, de la inceputul povestirii, care astepta cursa sa plece la locul de “munca’. Nea Matei si-a intors privirea la mine, apoi repede la Maria si aurlat spre ea “Maria, il cunosti pe Ionica?” “Da badie Matei, il cunosc, cum nu?” “Si, ia zi, esti uda leoarca la naparca sau nu?” Scapand o injuratura, Maria s-a urcat in autobuzul care starnise un nor de praf si dusa a fost.

Nea Matei, intors spre mine acum, scuipa langa tenesii mei noi si tragand o serie proaspata de muci pe gat, marai “Ada ma si tu o sticla de pufoaica din birt si scoate naibii mortii aia afara, ce naiba, o viata si o gaura in cur avem…”

Zambete de sub globul de oglinda

Ma enerveaza pagina asta aproape goala. Imi fug ochii mai ceva ca la masinutele alea din mall, de langa food-court, in Baneasa. Oriunde ar fi asta. Sau ca la Star Wars vazut in ordinea aparitiei filmelor. “Deci ala era tat-su si asta….asta cine plm e, ca nu-l stiu”. Am de gand sa impun o noua regula la blogul asta…FARA PARAGRAFE. Spatiul ala de la inceputul randului cu idee noua e destul de derutant. Adica ce, autorul ar mai fi vrut sa scrie ceva dar nu i s-a parut relevant si i-a dat cu alb la “text color”? Posibil….nu? Si daca tot suntem la capitolul culori, v-ati intrebat vreodata ce culoare are capacul de la buda din Biroul Oval? E rosu cu alb in dungi si cu albastru? Pai si daca ii vine sa se cace se caca in ea de tara? N-are cum…  Acum, am sa dau enter, nu mai vad bine ce scriu…

Asa…asa da. Mda…mi-am pierdut ideea. Revin…

Gol

Am un mare impuls sa las gol primul post. Numai ca asta ar fi stupid, chiar si pentru mine, asa ca…… suntem 4 si aveam nevoie de un loc in care sa vorbim cand nu putem vorbi. In ordine alfabetica, Agiog, Artelfic, Auga si Evilvan. Si asta e un loc in care vom scrie despre absolut orice. Incurajam discutiile constructive legate de subiectele atinse. Bine, nu neaparat constructive… Enjoy!